vineri, 20 septembrie 2024

4 din 4 » ACS Mediaș este noul lider al seriei

ACS Mediaș - ACSM Codlea 6-0
(Noian 5', 70', Orlandea 8', 45', Vîlea 33', Tineiu 64')
Gruparea de pe Târnava Mare s-a impus  pe teren propriu, cu scorul de 6-0, împotriva formației ACSM Codlea. Golurile medieșenilor au fost marcate de Lucian Noian și Raul Orlandea câte o dublă, respectiv Andrei Vilea și Cătălin Tineiu câte o reușită.
 
ACS a avut un început perfect de meci și a reușit să marcheze de două ori în primele zece minute de joc. Mai întâi Lucian Noian a deschis scorul în minutul 5, iar apoi Raul Orlandea a înscris și el peste alte trei minute. În minutul 34 s-a făcut 3-0 după ce Andrei Vîlea a trimis mingea în poartă din careul de 16 metri. În ultimul minut al primei reprize Raul Orlandea a reușit dubla. Acesta a înscris cu un șut la colțul lung de la circa 15 metri.
 
În actul secund, formația gazdă a mai înscris de două ori prin Cătălin Tineiu în minutul 64, respectiv Lucian Noian în minutul 70. Acesta a fost și scorul final al întâlnirii, 6-0 pentru ACS Mediaș. În urma rezultatul înregistrat, medieșenii urcă pe primul loc al clasamentului cu 12 puncte. (Sursa foto: ACS Mediaș)

ACS Mediaș (4-2-3-1): F. Blaga - S. Gurei, Cr. Avram, A. Dohoratiu,  G. Țala (C. Cîmpean 79) - M. Stancu, Răz. Greu - R. Orlandea (Cr. Pajco '65), An. Vîlea (An. Bîrsan '46), D. Todoran (C. Tineiu '65) - L. Noian (S. Bîrsan '79).
Rezerve: I. Neacșa - P. Stan, Cr. Maxim, Mario Raica. Antrenor: Cosmin Vâtcă.
ACSM Codlea (4-2-3-1): Mihai Laszlo - Radu Ionescu, Robert Hamciuc, Eduard Rența (An. Foca '85), George Muntean (Al. Oprea '46) - Mario Țurcan (Rareș Maftei '85), An. Dedu (Bog. Botea '65) - Cip. Ursu, Robert Vasiloi (An. Udrea '65), Radu Matei - Al. Zală.
Rezerve: Tudor Drăghici - Al. Potra, Mihai Frăsineanu, Raul Baștiurea. Antrenor: Ovidiu Roman.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhivă blog

Despre Gaz Metan Medias

Fotografia mea
Medias, Romania
Anul infiintarii: 1945 Culori: alb-negru Stadion: "Gaz Metan" (8500 locuri) Nocturnã: 1500 lucsi Adresa: Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Medias, Romania Telefon:+40 0269 844 623

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala (General Overview)

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala
Gaz Metan Medias
  • Anul infiintarii (Year of formation) : 1945

  • Culori (Colours) : alb-negru ( white-black)

  • Nocturnã (Floodlight) : 1500 lucsi

  • Stadion (Stadium) : "Gaz Metan" (7814 locuri); (7814 seats)

  • Adresa (Address) : Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Mediaş, România

  • Telefon (Phone) :+40 0269/844 623
  • Debut in Divizia A (First match in Divizia A): 1947-1948
  • Performanta (Performance):
    Locul 7 in Liga 1, editia 2010 - 2011 (7th place in Liga 1, 2010 - 2011)
    Finala Cupei Romaniei, editia 1951 (Romanian Cup Final, 1951)
  • Nume anterioare (Previous names): Karres Mediaş, Zorile Roşii Mediaş, CSM Mediaş, Gaz Metan Mediaş, Partizanul Mediaş, Flacăra Mediaş , Energia Mediaş.
  • Jucatori memorabili (Memorable players) : Cosmin Vâtcă, Miloš Buchta, Florin Filip, Marius Axinciuc, Cristian Dulca, Nicolae Grigore, Edson Grillo, Flavius Somfalean, Lucian Nan, Fănel Niia, Florin Lazăr, Zarko Markovic, Ionuţ Buzean, Tiberiu Bălan, Casian Miclăuş, Sorin Bucuroaia, Giuliano Lalciu, Costel Hanc, Ovidiu Hoban, Alexandru Curtean, Doru Dudiţă, Eric de Oliveira Pereira, Cristian Todea, Alex Muntean, Paul Pârvulescu, Michal Kubala, Nicolae Iorga, Constantin Găldean, Lucian Balaban, Sebastian Moga, Claudiu Boaru, Cristian Bud, Cristian Pustai


  • Preşedinte : Ioan Mărginean
  • Director General : Iosif Biro
  • Director Executiv: Claudiu Boaru
  • Director Marketing : Marius Nistor
  • Director Sportiv: Octavian Moraru


  • Site oficial : www.Gaz-Metan-Medias.ro
  • Site neoficial: Site - Gazisti | Lupii negri