Pustai a felicitat Sibiul după meci, dar se gândeşte să dea lovitura în Europa League. Tăbârcă a recunoscut superioritatea Mediaşului. Grigore crede că echipa nu a avut dorinţă, iar Markovici şi Bawab mizează pe un rezultat surpriză, joi în Europa League, la Cluj. Gaz Metan a învins cu 3-0 pe Voinţa Sibiu, în partida jucată luni seară în etapa a IV-a, la Mediaş.
“Am avut un meci greu în prima repriză, cu o echipă ce se apără foarte bine. Ne-am propus să dăm gol din fază fixă şi mă bucur că am reuşit. Aşa ne-am mai reparat şi noi golaverajul.
Ne gândim deja la meciul de joi, cu Austria Viena. 2-0 nu e un scor de neobţinut. E greu să o ducem în ritmul ăsta de meciuri darn u avem voie să ne plângem. Aşa vrea şi eu la Cluj un stadion plin” a spus Cristian Pustai, antrenorul medieşenilor.
Tăbârcă: “Diferenţa de goluri e nedreaptă”
În schimb, banca tehnică a Voinţei n-a făcut nici ea o dramă din eşecul usturător.
“Nu cred că 3-0 e un scor real, la ce s-a jucat pe teren. Experienţa mai mare de Liga I a medieşenilor şi-a spus cuvântul. Mai realist era, totuşi, un 1-0. Nu am ce reproşa jucătorilor, consider că prin înfrângerea asta am sosit şi noi în Liga I”, a spus directorul tehnic al Voinţei, Sandu Tăbârcă.
Grigore supărat pentru înfrângere
“Ne-a lipsit dorinţa, cu Gazul, pe care am avut-o în celelalte jocuri. Am revenit şi noi cu picioarele pe pământ”, Nicolae Grigore, căpitan Voinţa.
Bawab: “Îmi doresc să dau gol cu Viena”
“Cine spune că 2-0 e un scor de nerealizat cu Austria Viena, se înseală. Am jucat slab la Viena dar la Cluj va fi altceva”, Thaer Bawab, mijlocaş Gaz Metan.
Markovici: “Sperăm la calificare”
“Vom fi mai atenţi la Cluj, în retur, contează mult victoria de astăzi pentru moralul nostru în vederea jocului din Europa League” Zarko Markovici, fundaş Gaz Metan.
Pîrvulescu în ghips
Mijlocaşul Paul Pîrvulescu a urmărit meciul de aseară de pe scările hotelului, situat în incinta stadionului. Medieşeanul a efectuat săptămîna trecută un control medical la medicul echipei naţionale, Pompiliu Popescu, care i-a imobilizat glezna stîngă într-o faşă ghipsată. "Mai trebuie să port ghipsul încă două zile, după care vor urma alte cîteva zile de repaus. În maximum trei săptămîni, sper să reintru pe teren", a afirmat Pîrvulescu, care s-a accidentat în meciul tur cu Mainz (1-1).
Todea menajat
Căpitanul Cristian Todea nu a fost inclus în lot de Pustai, el fiind menajat pentru returul cu Austria Viena din play-off-ul Europa League.
- Arbitrul Robert Dumitru le-a permis jucătorilor două pauze de hidratare. La ora meciului, temperaturile indicau 30 de grade la Mediaş.
Gaz Metan Medias: Plesca - Lazar, Trtovac, Vukadinovic (Akaki '46) (Bozesan '74), Markovic - Hoban , Breeveld - Miclea, Petre, Bawab - Roman (Bratu '56) Rezerve neutilizate: Vatca, Zaharia, Buzean, Litu Antrenor: Cristi Pustai
Vointa Sibiu: Danalache - Forika, Apostol, Grigore -, Nicola, Tatar, Beza, Dalbea (Majer '79) - Popa, Negut (Coman '64), Antohi (Matei '54) Rezerve neutilizate: Miron, Bar, Tanc, Lungu Antrenor: Alexandru Pelici
Arbitru: Robert Dumitru (Brasov); Asistenti: Ovidiu Artene (Vaslui) si Vladimir Urzica (Piatra Neamt) Arbitru de rezerva: Catalin Popa (Pitesti)
SIBIU cu S mic? Rusine
RăspundețiȘtergereda, e bine scris sibiu cu s mic, e scris bine, daca nu tiai dat seama ca el asa a vrut sa scrie!!!
RăspundețiȘtergere