marți, 23 august 2011

Show la Medias!

Gaziştii s-au impus la scor de neprezentare în derby-ul judeţului Sibiu
Rivalitatea fotbalistică dintre Mediaș și Sibiu a ajuns luni seara, pentru prima oară, până în eșalonul de elită. Invincibilă, în mod surprinzător, în Liga I, după disputarea a trei partide, Voința Sibiu a trebuit să se recunoască învinsă în fața mult mai experimentate surate din județ.
 Scorul, unul de neprezentare, înregistrat la finele partidei de la Mediaș a fost destul de drastic, fapt reclamat, la conferința de presă și de directorul tehnic al formației sibiene, Sandu Tăbârcă. Acesta a menționat că "victoria gaziștilor a fost pe deplin meritată, însă scorul corect trebuia să fie 1-0. Știam că medieșenii au jucători cu talie, apărători masivi, iar noi am greșit că am faultat nepermis de mult oferindu-le acestora posibilitatea de a deschide scorul dintr-o fază fixă, M-au impresionat însă galeriile celor două echipe, probabil unele dintre cele mai civilizate din România", a mai spus Tăbârcă.
În replică, omologul său de la Mediaș, Cristi Pustai, un antrenor extrem de fericit "pentru că am avut ocazia de a evolua ca jucător la ambele echipe și știu ce mult înseamnă o victorie pentru una dintre formații. Oricum am uitat meciul cu Voința, acum gândurile noastre se îndreaptă spre partida retur cu Austria Viena, de joi, de la Cluj, fiind convins că handicapul de două goluri va putea fi remontat", a încheiat tehnicianul gazist.
Despre partida dintre cele două conjudețene nu ar fi prea multe de spus, mai ales în ceea e privește formația oaspete. Primele 15 minute au fost extrem de sărace în ocazii, doar ratangiul Roman încercând să iasă în evidență, însă cu mingi trimise la vulturi.
Au fost și câteva încercări timide din partea oaspeților de a-l surprinde pe Pleșca, dar goal-keeperul medieșean a fost mereu la post. Gazdele au început mult mai avântat repriza secundă și au înscris destul de repede prin Trtovac, cel care a reluat în poartă o centrare venită din lovitură liberă de la C. Petre (min.49).
Abia intrat în teren, Bratu (min.61) și-a înscris și el numele, în premieră pentru Gaz Metan, pe lista marcatorilor, după un assist al lui Breeveld. Tabela de marcaj a înregistrat scorul de forfait în min.67 atunci când iordanianul Bawab l-a învins din interiorul careului pe Dănălache.
Iată și cele două formații care au evoluat în cadrul etapei a patra, în partida condusă de brașoveanul Robert Dumitru -
Gaz Metan - Pleșca - Trtovac, Lazăr, Markovic, Vukadinovic (min. 46 A.Khubutia, min. 74 Bozeșan) - Miclea, Hoban, Breeveld, C. Petre - Bawab, D. Roman (min. 56 Bratu). (Antrenor- Cristian Pustai).
Voința Sibiu - Dănălache - Forika, Apostol, N. Grigore, Tătar - Beza, Dâlbea (min. 79 Măjer), Nicola, Antohi (min. 54 Matei) - Neguț (min. 64 Coman), I. Popa (Antrenor - Alex Pelici). Cartonașe galbene - A. Khubutia/Forika, Tătar, Beza, Nicola.

Un comentariu:

  1. Victoria cu Vointa Sibiu se poate repeta cu Austria Viena.Echipa austriaca nu este ca valoare peste CFR Cluj. Cum mediesenii s-au impus la Cluj cu 2-0 , le este la indemana cate un gol pe repriza cu vienezii.Conteaza foarte mult sa crezi in sansa pana la capat. Nimeni nu este invincibil.

    RăspundețiȘtergere

Arhivă blog

Despre Gaz Metan Medias

Fotografia mea
Medias, Romania
Anul infiintarii: 1945 Culori: alb-negru Stadion: "Gaz Metan" (8500 locuri) Nocturnã: 1500 lucsi Adresa: Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Medias, Romania Telefon:+40 0269 844 623

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala (General Overview)

Gaz Metan Medias | Prezentare Generala
Gaz Metan Medias
  • Anul infiintarii (Year of formation) : 1945

  • Culori (Colours) : alb-negru ( white-black)

  • Nocturnã (Floodlight) : 1500 lucsi

  • Stadion (Stadium) : "Gaz Metan" (7814 locuri); (7814 seats)

  • Adresa (Address) : Pta. Regele Ferdinand, Nr.12, Mediaş, România

  • Telefon (Phone) :+40 0269/844 623
  • Debut in Divizia A (First match in Divizia A): 1947-1948
  • Performanta (Performance):
    Locul 7 in Liga 1, editia 2010 - 2011 (7th place in Liga 1, 2010 - 2011)
    Finala Cupei Romaniei, editia 1951 (Romanian Cup Final, 1951)
  • Nume anterioare (Previous names): Karres Mediaş, Zorile Roşii Mediaş, CSM Mediaş, Gaz Metan Mediaş, Partizanul Mediaş, Flacăra Mediaş , Energia Mediaş.
  • Jucatori memorabili (Memorable players) : Cosmin Vâtcă, Miloš Buchta, Florin Filip, Marius Axinciuc, Cristian Dulca, Nicolae Grigore, Edson Grillo, Flavius Somfalean, Lucian Nan, Fănel Niia, Florin Lazăr, Zarko Markovic, Ionuţ Buzean, Tiberiu Bălan, Casian Miclăuş, Sorin Bucuroaia, Giuliano Lalciu, Costel Hanc, Ovidiu Hoban, Alexandru Curtean, Doru Dudiţă, Eric de Oliveira Pereira, Cristian Todea, Alex Muntean, Paul Pârvulescu, Michal Kubala, Nicolae Iorga, Constantin Găldean, Lucian Balaban, Sebastian Moga, Claudiu Boaru, Cristian Bud, Cristian Pustai


  • Preşedinte : Ioan Mărginean
  • Director General : Iosif Biro
  • Director Executiv: Claudiu Boaru
  • Director Marketing : Marius Nistor
  • Director Sportiv: Octavian Moraru


  • Site oficial : www.Gaz-Metan-Medias.ro
  • Site neoficial: Site - Gazisti | Lupii negri