În această pauză competiţională, Gaz Metan Mediaş l-a adus în
echipă pe Ashley Cain (foto), un fotbalist britanic care l-a convins pe
Cristian Pustai că merită să îmbrace tricoul grupării ardelene.
Luni și miercuri seară, pe o caniculă insuportabilă, s-a desfășurat pe
stadionul Municipal Gaz Metan un trial la care au participat 26 de
jucători liberi de contract din Anglia și Spania, scopul respectivului
eveniment, derulat în premieră în municipiul de pe Târnava Mare fiind
acela de recrutare a jucătorilor care pot face față rigorilor Ligii I.
Trei cluburi din eșalonul de elită al fotbalului românesc vor avea
dreptul de a transfera din respectivii jucători (Gaz Metan Mediaș are
prima opțiune, "U" Cluj-Napoca și Pandurii Tg. Jiu).
Potrivit BBC, două formaţii de top din România, Steaua şi CFR Cluj,
stau cu ochii pe mijlocaşul de 21 de ani, încercând să vadă cum va
evolua în România.
“Transferul în România este o șansă să joc la un nivel înalt. Este
timpul perfect să încerc să reuşesc în altă parte, să-mi dau o şansă. O
să dau 110% în România, cu speranţa că ceva se va întâmplă”, a precizat
Cain.
Fotbalistul crescut de Coventry i-a demonstrat lui Pustai că este o
soluţie viabilă pentru medieşeni, după ce a participat la un trial.
Ultima sa echipă a fost Telford United, din liga a V-a britanică, care
l-a concediat atunci când a retrogradat.
În cariera sa, Ashley Cain a evoluat pentru formaţiile: Coventry
City, Luton Town, Oxford United, Mansfield Town, Tamworth și Telford United.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu