Formaţia lui Cristian Pustai a plecat joi în Ungaria unde va
rămâne până pe 8 iulie la Debrecen. Mediașul a luat în probe și patru
jucători noi. Gaziştii vor disputa în Ungaria un număr de cinci partide
de verificare. Pe 23 iunie medieșenii vor întâlni MTK Budapesta, iar o
zi mai târziu vor juca în compania formaţiei ucrainiene Metalurh
Zaporizhya.
”Zilele acestea au fost mai mulți jucători în probe. Am considerat că
pe patru dintre ei îi putem duce și la Debrecen pentru prima săptămână
unde vom avea două jocuri cu MTK și cu Metalurh Zaporizhya. Probabil
după aceste jocuri ne vom pronunța. Alături de aceștia vom mai duce și
parte din jucătorii mai talentați de la echipa a II-a. De la Debrecen la
Budapesta vom pleca cu lotul complet de 27 de jucători. Dintre cei care
au fost în probe am ales pe Ashley Cain, Victor Sălăgeanu şi Ajdrin
Llullaku. De asemenea l-am reținut îl lot și pe Dimitar Petkov,
închizătorul bulgar, cel care seamnă foarte mult cu Pereș, un fost
jucător de al nostru” spune Cristi Pustai, antrenor la Gaz Metan Mediaș.
Pe
27 iunie, alb-negri vor juca cu Honved Budapesta, iar apoi pe 30 iunie
sunt programate două jocuri cu prima şi a doua echipă a Debrecen-ului.
Imediat după aceea, gaziştii se vor muta la Budapesta pentru partea a
doua a cantonamentului. Aici vor întâlni pe 3 iulie formaţia maghiară
Gyor, iar apoi pe 7 iulie vor juca cu Tatran Presov din Slovacia.
Lotul pentru Ungaria:
PORTARI: Razvan Pleşca, Milos Buchta, Alexandru Greab, Adrian Gurincu;
FUNDASI: Cosmin Frasinescu, Radu Zaharia, Jasmin
Trtovac, Florin Lazar, Zarko Markovici, Sergiu Muth, Akaki Khubutia,
Madalin Ciuca, Ionut Buzean, Ivan Vukadinovici, Catalin Savin.
MIJLOCASI: Cristian Todea, Valentin Negru, Nicandro
Breeveld, Ionut Hlinca, Aymen Tahar, Ciprian Vasilache, Florin Dan, Ciprian Petre, Romulus Miclea,
Razvan Avram, Costin Gheorghe, Dimitri Petkov, Raul Gaspar, Ovidiu
Covaciu, Tiberiu Petris, Florin Salagean.
ATACANTI: Cristian Bud, Sergiu Bus, Dan Roman, Victor Da Silva, Thaer Bawab, Ashley Cain, Ajdrin Llullaku.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu